Iubirea şi ura reprezintă două sentimente puternice şi total opuse care caracterizează fiinţa umană. Ele se nasc separat, se află la doi poli opuşi, dar, în acelaşi timp, se şi întrepătrund căci ura este o trăire ce apare odată cu dispariţia iubirii şi atrage după sine o serie de resentimente.
Iubirea este un sentiment înălţător, care ne apropie de divinitate şi ne face să ne comportăm într-un mod plăcut unii cu ceilalţi. Iubirea oferă emoţii pozitive celui care o resimte, îmbunătăţindu-i starea psihică şi sufletească. Dacă e să luăm exemplul iubirii în cadrul unui cuplu, aceasta se naşte la început din starea de îndrăgostire, cea care te face să simţi că pluteşti, te determină să vezi lumea cu alţi ochi, mai senini şi mai luminoşi, cea care îţi tulbură în mod plăcut liniştea de zi cu zi şi îţi unge sufletul cu cele mai dulci ingrediente. Iniţial, este această stare, plăcută, importantă, dar este numai un moment din tot ceea ce cuprinde iubirea, este doar o sclipire ce poate ţine de la câteva zile la unul-doi ani. Farmecul îndrăgostirii este reprezentat de faptul că, treptat, ea se transformă în iubire, o flacără alimentată în mod continuu, o stare durabilă, cea care dă naştere bucuriei permanente ca fundaţie a vieţii. În cadrul iubirii, dorinţa de creştere, de dezvoltare reprezintă punctul cel mai important al unei relaţii, fiecare dintre cei doi descoperind de la o zi la alta ceva nou în fiinţa celuilalt şi dorind să evolueze împreună spre un scop comun. În plus, iubirea este generoasă, căci fiecare dăruieşte lucruri preţioase celui de lângă el: timp, atenţie, încredere, respect, bunătate, calm, ajutor. Toate acestea se nasc din iubire şi există atâta timp cât există şi iubirea. Cu alte cuvinte, a te îndrăgosti este uşor, dar a iubi, adică a trăi şi a oferi dragostea adevărată celui care ţi-a fost menit să-i dăruieşti asta, este mult mai complex, însă umple golurile interioare. A iubi cu adevărat doar sufletele cu adevărat mari o pot face, iar atunci când, din diferite motive, iubirea dispare, se naşte ura. Ura nu poate fi trăită de sufletele mari, nu apare la acestea, pentru că ele sunt capabile de iertare, iar iertarea provine tot din capacitatea de a iubi cu care au fost înzestrate. Sentimentul urii distruge şi ruinează definitiv iubirea. El apare la persoanele vulnerabile în ceea ce priveşte naşterea unor trăiri negative, la cele la care iubirea nu prinde rădăcini adânci şi care poate fi înlocuită rapid cu opusul ei. Ura nu apare doar atunci când nu mai există iubire, ura poate exista de la început în sufletul unui individ, aceasta fiind construcţia lui emoţională. Însă, la fel ca şi iubirea, ura aduce cu sine o serie de emoţii negative: ranchiună, gelozie, invidie, furie, frustrare, tristeţe. Toate acestea nu fac decât să urâţească atât interiorul, cât şi exteriorul unui om, căci o persoană care urăşte este o persoană lipsită de orice sclipire în ochi, o persoană care nu zâmbeşte şi nu ştie să se facă plăcută celorlalţi.
În concluzie, iubirea este acea trăire, acel sentiment care aduce fiinţa umană la cel mai înalt nivel, oferindu-i cele mai valoroase daruri pe care le poate primi, dar care nu pot fi cumpărate cu bani, iar ura este sentimentul care coboară omul şi îl adânceşte în cele mai întunecate străfunduri ale fiinţei sale. Este important să nu ne fie teamă să iubim, căci astfel putem pătrunde într-o lume complexă, dar esenţială vieţii.