Miriam şi Ţinutul Roz
Într-o dimineaţă creaţă,
Miriam cea vorbăreaţă
Se trezi ca de-obicei,
Se-aruncă în papucei.
Se spălă, se îmbrăcă
Ea rochiţa roz îşi luă
Iară după ce mâncă
La măsuţă se-aşeză.
Aici, Miriam începu
S-aranjeze trei păpuşi.
După ce le desfăcu
Puse paznici pe la uşi.
Un bursuc cu pete-n dreapta,
Un arici cu ţepi pe treapta
Ceea, care duce înspre
Şi se-ntoarce apoi dinspre.
Ursuleţul mov la stânga
Şi acoperit cu punga
Ca să nu-l atace hoţii
Să sară pe el, netoţii!
Apoi, Miriam se-ntoarse
La păpuşile-i frumoase,
Începu ca să se joace
Şi apoi să le dezbrace.
Două păpuşi le culcă,
Iar pe Barbie o-mbrăcă
Din cap şi până-n picioare
Cu rochia-n mărgăritare.
Ea prinţesă o numi
Şi să ştiţi că nu glumi.
O cunună-i puse-n cap
Şi o mantie din dulap.
Roz era culoarea care
Începea să o-mpresoare.
Pantofiorii de cleştar
Şi trăsura cu birjar.
Era o adevărată zână
Cu un sceptru într-o mână,
Însă, ceva îi lipsea,
Căci un prinţ ea nu avea…
Şi cum prinţ fără prinţesă
Ca şi conte făr’ de contesă
Nu se poate pomeni,
Miriam-ncepu a gândi:
Iată, eu acum pe loc,
Fară ca să mă mai joc,
Trebuie s-aduc de-ndat’
Un prinţ mare de-mpărat!
Cu-o baghetă ea atinse
Un tablou şi-apoi cuprinse
Pe Barbie în palma sa,
Încercând a se furişa.
În tablou apăru degrabă
O portiţă mică, albă,
Se deschise-ncetişor
Şi porniră repejor.
Barbie şi micuţa noastră,
Se furişară prin fereastră,
Traversară prin siloz,
Dădură de Ţinutul Roz!
Aerul, apa, copacii,
Florile, chiar şi gânsacii
Erau de un roz hai-hui
Ce-i pe gustul orişicui.
De-ntrebai pe cineva
De cât timp trăiesc aşa,
Când răspunsul îl primeai
Suflul roz tu îl simţeai.
După ce dădură roată,
Colindară ţara toată,
Miriam află o veste:
Lipsea prinţul din poveste!
El fusese aruncat
Fix în hău-ntunecat
De un Monstru Negru care
Îşi dorea ca să-l omoare.
Monstru-acesta pare-mi-se,
Auzisem din culise,
Căuta rozul să-nhaţe
Să devină rege-a toate!
Dar noroc cu micul Plici,
Un sărac, biet licurici,
Care aflase tot secretul
Şi îl spuse pe de-a-ntregul.
Luminând fetelor calea,
Arătându-le cărarea,
Călăuză-n cuget, zbor,
Plici le îngână de zor:
„Haideţi, repede, plecaţi,
Voi pe prinţ să îl salvaţi,
El din hău când va ieşi,
Monstrul Negru va muri.
Barbie trebuie să-l scoată
Chiar din groapa-ntunecată,
Să-i presare peste frunte
Praf de pulbere din munte!”
După ce Plici isprăvi,
O sticluţă el întinse
Spre prinţesă şi îi zise:
„Barbie, tu vei reuşi!”
Fetele, trecură-o punte,
Luară pulberea de munte
Şi cutezătoare, iată,
Găsiră prinţul de-ndată!
Barbie în hău coborî
Până ce prinţul văzu,
Miriam rămase afară
Şi ţinea întins de sfoară.
Aici, prinţul din poveste,
Încă-un pic, mult nu mai este,
Stătea întins, fără suflare,
Însă, mort era el oare?
Barbie îl luă-ncet în braţe,
Îi lăsă capul pe spate,
Presără pulberea toată
Peste fruntea-i şi de-ndată…
Prinţul vesel se trezi,
Pe domniţă o zări,
Ei pe loc se-mbrăţişară
Şi iute ieşiră-afară.
Monstrul Negru fu curmat,
Ţinutul Roz era salvat,
Iar prinţesa şi cu prinţul
Îşi schimbară anotimpul.
Nuntă mare ei făcură
Cu ospăţ şi băutură,
Tot ţinutul petrecu
De cu zori şi până acu.
„- Miriam, haide, te scoală,
Vremea e să mergi la şcoală!”
Un glăscior se auzi
Şi fetiţa se trezi.
Cu păpuşa ce-i zâmbi
Micuţa se tot gândi,
„Oare unde este prinţul?
Să fi fost ăsta doar visul?”
Voi ce credeţi, dragi copii,
Miriam călători
În Ţinutul Roz sau poate
Totu-a fost un vis de noapte?