Este viata-o poezie?

Este viata-o poezie

Scrisa nu doar pe hartie

Ci si in afara ei

De-ti da lectii cate vrei?

 

Insa nu lectii de scris

Sa nu spui ca nu ti-am zis,

Nu cu versuri sau cu rime,

Ci cu multa profunzime.

 

Poate cu figuri de stil

Colorate-usor, tiptil,

Cu imagini mai haioase

Sau cu picaturi ploioase.

 

Ce e viata-ntr-un cuvant?

E-un poem mult prea adanc,

Complicat si dichisit

Peste tot e intalnit.

 

Te surprinde, te aprinde,

Te invaluie-n cuvinte,

Iti da lectii cate vrei

Peste tot in lumea ei.

Choux a la creme

Prezentă în cofetărie,

Încearc-o şi-n bucătărie,

Serveşte-o apoi cu drag la masă

Drept o reţetă „ca acasă”.

 

Nu îţi ia mult s-o pregăteşti,

Este-o plăcere s-o găteşti,

Iar mai apoi gustul să-i simţi

Cum se topeşte printre dinţi.

 

Şi-acum să vă prezint încet

Acest cremos şi-uşor desert,

Choix à la crème el se numeşte,

Dar şi éclair, pe franţuzeşte.

 

Se ia untură, optzeci de grame

Sau untul la suta de grame

Şi-n apă se topeşte bine

Cu zahăr, sare, cum se cuvine.

 

Când apa dă să clocotească

Torni o făină-mpărătească

Albă şi fină ca omătul

Şi-amesteci-ncetişor cu totul.

 

Când acest pas s-a terminat

Şi-o pastă densă s-a format

Un strop se lasă la gătit

Căci încă mai e de gătit.

 

Se introduc pe rând şi ouă

Puţin mai multe decât două

Şi se amestecă puternic

Pân-ce s-au dizolvat temeinic.

 

Apoi, pe-o tavă de-aragaz,

După ce-ai dat drumul la gaz,

Aluatul ce s-a închegat

L-aşezi frumos şi distanţat.

 

Căci el se umflă şi se poate

În rând să se unească toate

Să nu le poţi deosebi

Ca să-nţelegi ce va ieşi.

 

Linguri mai mici sau chiar mai mari

C-un pic de moţ treptat presari

Juma’ de oră laşi la copt

Să se usuce fain de tot.

 

Iar mai apoi când s-au răcit

Le tai la mijloc c-un cuţit,

Le umpli cu-o cremă gustoasă

Ce-i de-o vanilie delicioasă.

 

Pentru éclair-ul mult râvnit

Aluatul îl tai alungit

În rest, principiul e la fel

De ai dorinţă şi mult zel.

 

Zahărul pudră la final

Îi dă şi el un gust genial

Şi un aspect ce te îmbie

Să îl încerci dintre o mie!

Cozonacul din strabuni cum se face la romani

Iarna aduce cu sine

Fulgi uriaşi şi cămări pline,

Sărbători ce bat la uşă

Cu miresmele-n mănuşă.

 

Ea ne poartă prin poveşti

Cum doar la bunici găseşti

Şi ne-mbie cu reţete

Culese din vechi caiete.

 

Azi, o astfel de reţetă

Simplă, dulce şi cochetă,

Este cea de cozonac

Ce face oricui pe plac.

 

Nu-i Crăciun ca să lipsească

Gospodina să-l gătească,

Să fie apoi servit

Proaspăt, pufos, rumenit.

 

Ingredientele nu-s multe

Să te pierzi în amănunte

Iar de şti a le-mbina

Gustul nu îl vei uita.

 

Zahăr, lapte şi făină,

Drojdie şi margarină,

Ouăle pe separate,

Nuci uscate, măcinate.

 

Coajă rasă de lămâie,

Un fir proaspăt de magie,

O vanilie-aromată

Şi reţeta-i terminată.

 

Staţi puţin că nu v-am spus

Ingredientul când e pus,

Căci e-o ordine în toate

Din vremuri demult uitate.

 

Drojdia se-nmoaie-n lapte,

Nucile sunt măcinate,

Se toarnă apoi făina,

Se topeşte margarina.

 

Separi oul de albuş,

Dar păstrezi şi-un gălbenuş,

Iar când drojdia a crescut

Frământatul a-nceput.

 

Laptele treptat se toarnă,

Gălbenuşul se răstoarnă,

Albuşul se bate spumă,

Presari sare, o fărâmă.

 

Se formează-ncet aluatul,

Se continuă frământatul,

Iar din când în când se bate

Să se spele de păcate.

 

Se mai face şi-umplutura

Ce se dă apoi de-a dura.

Din nucă şi gălbenuş

Este gata chiar acuşi.

 

Pui şi zahăr şi stafide,

Un parfum special va prinde

Şi-apoi pasta rezultată

Se unge pe-o foaie roată.

 

Cozonacul se rulează

Şi în tăvi încet se-aşază,

Dar se lasă înc-un minut

Să mai stea şi la crescut.

 

Pe deasupra el se unge,

Gălbenuşul se prelinge

Câte-un strop de sus în jos

Să prindă un brun frumos.

 

În cuptorul încălzit

Se lasă la rumenit

Cam o oră, foc mărunt,

Să se coacă lin şi blând.

 

După ce s-a copt cu spor

El se scoate din cuptor,

Se lasă să se răcească

Mai apoi să se servească.

 

Cu lapte, cafea sau vin

Gustul său este divin.

Curând nu îl vei uita

Reţeta vei încerca.

 

La final eu vă doresc

Şi la masă vă poftesc

Sărbători cu fericire,

Sănătate şi iubire!

 

E vremea Craciunului

Stelute, stelute lucesc colo-n zare
E vremea cand cerul ne da sarutare
Cand picura-alene puf alb de matasa
Si-aduce Craciunul in oricare casa.

E vremea cand vestea cea mare-i purtata
Colinde stravechi o-mpart iar cantata,
Miroase a brad si a fum argintiu,
E vremea cand omul devine mai viu.

(decembrie 2015)

 

De la toamna adunate…

Panza cenusie a toamnei s-a lasat peste orasul care inca mai poarta in el fantomele galagiei pline de culori a verii. Sub umbra si vesmantul tomnatic al anotimpului rasar gandurile, framantarile, melancoliile si perlele negre ale unor suflete pustiite si inchise cu lacatul greoi al deznadejdii ce se confunda cu uitarea. Sa fie toamna un sfarsit al verii interioare sau un fosnet care deschide mecanismul complicat de ganduri si trairi ametitoare…

Frunza uscata zambetu-mi duce,

Norul cel palid ploaia-mi aduce,

Sunt doar un corp strain in multime,

Un lant invizibil eu trag dupa mine.

Si greul apasa, si greul se-ntinde,

Iar ceata mai deasa aduce cu sine

Un aer prea dur ce staruie-n mine…

O pasare, alene, in colt la fereastra

Sopteste timid: “ce toamna mareata”,

Intinde aripa si zboara deodata

Spre tara cea calda si indepartata.

Ma uit ca prin vis si-un gand imi tresare

Caci vreau sa ating acea departare:

Hei, pasare, rogu-te, hai, du-ma pe mine

Si da-mi o farama din ce-i al tau bine!