A povesti sau a nu povesti – rolul literaturii pentru copii
Albert Einstein spunea că „dacă vrei ca copiii tăi să fie inteligenţi, citeşte-le basme. Dacă vrei să fie şi mai inteligenţi, citeşte-le şi mai multe basme”. Asta înseamnă că poveştile, basmele, scrierile pentru copii în general, joacă un rol extrem de important în creşterea, dezvoltarea şi educaţia fiecăruia. Copilul se naşte cu o curiozitate vie, activă, el vrea să ştie despre tot şi toate, la el apare cel mai des întrebarea „De ce?”, o întrebare la care ar trebui să i se răspundă mereu, să nu fie evitată pentru că, altminteri, imaginaţia copilului este îngrădită. Înainte de dialogul şcolar, dialogul dintre mamă∕ tată şi copil este important, dar doar dacă se produce firesc şi frumos. Părintele este primul care trebuie să ştie şi să fie gata să răspundă la întrebările puse de cei mici, oricând, în orice situaţie, într-o formă simplă, pură, pe limba lor. Întreruperea întrebărilor prin violenţă verbală sau cu un răspuns dat de mântuială afectează fluxul energiilor şi emoţiilor copilului. Trebuie să fie găsită mereu cea mai potrivită variantă, astfel încât precizia psihologică a vârstei copilului să fie respectată. Acesta trebuie să înveţe totul nedeformat, fără diminutive pentru că învăţarea vorbirii nu e o jucărie, este o informaţie pe care o dăm copilului, o informaţie corectă din punct de vedere al conţinutului şi formei. Astfel că, dacă în mintea copilului se produc conexiunile necesare primite cu dragoste, atunci, cu timpul se formează un sistem de repere, valori şi o reţea de percepţii în acel copil, pe baza căreia el va putea să introducă noi elemente în arhitectura vieţii sale. Cu timpul, în primii ani de viaţă, forţa curiozităţii lui creşte şi ecranul perceptiv se lărgeşte, iar pentru asta trebuie răbdare, atenţie, iubire, toate acestea acordate cu măsură şi înţelegere. Copilului nu trebuie să i se impună nişte reguli, informaţii, nu trebuie să îi dai un răspuns mult prea amplu, el o să întrebe singur şi, de aceea, trebuie lăsat să se dezvolte, să crească frumos, dar cu ajutorul stimulării imaginaţiei. În sistemul de percepţii nou format semnele de întrebare apar de la sine, astfel că răspunsul oferit stimulează punerea de noi şi noi întrebări.
Cu toate acestea, contactul direct cu natura, cu mediul înconjurător este esenţial pentru dezvoltarea armonioasă a copilului. Dacă manifestă interes pentru ceva punându-l în contact cu o realitate, dacă vezi că în acea realitate ceva anume i-a atras atenţia, poţi să-i ieşi în întâmpinare învăţându-l şi arătându-i, dar nu forţându-l, mai ales dacă nu este interesat. De aceea, pentru a pune în discuţie relaţia copilului cu basmele, trebuie punctată şi problema relaţiei sale cu mediul. În prezent, în special pentru copiii din mediul urban, dispar sursele de inspiraţie şi de emoţie, acei stimuli care îi dezvoltă imaginaţia şi care îl introduc încet, dar sigur, în lumea fantastică. Înainte, copilul era pregătit de cotidian, el vedea în jur animalele, puii acestora, geneza lor, însă, în prezent, copiii de la oraş sunt rupţi de aceste realităţi. Percepţia mediată şi cea directă, nemijlocită sunt cele care fac diferenţa în educaţie şi în modul în care sunt abordate poveştile. Înflorirea pomilor, datul în pârg al fructelor, naşterea animalelor, toate acestea au un loc bine stabilit în mintea copilului care ia parte direct la proces. Mintea lui se deschide şi mai mult, iar imaginaţia devine din ce în ce mai bogată.
Astăzi, basmele încearcă o depăşire a condiţiei copilului, căci el este introdus mult prea devreme în lumea adulţilor. Asistăm la o literatură în care basmele sunt construite pe baze tehnologice, la o literatură dură, în care se uită adevărata semnificaţie a poveştii clasice, cea în care elemente din viaţa copilului prind viaţă şi sunt îmbrăcate într-o formă originală, cultivând sentimente alese în inima celor mici: curaj, eroism, cinste, bunătate, spiritul dreptăţii. Literatura pentru copii este absolut necesar să aibă valenţe educative pentru că se adresează micilor oameni în formare. Basmul trebuie să ţină cont de imaginaţia copilului inspirată din micile sale experienţe cu natura. Ar trebui create cărţi care să ofere răspuns la toate întrebările care se nasc în mintea copilului, iar părinţii ar trebui să vină în întâmpinarea lor prin citirea acestora, poate chiar seara, înainte de culcare, sau prin introducerea în biblioteca celor mici a cât mai multor cărţi de acest gen şi oferirea lor spre lectură. Basmele care ar trebui să aibă prioritate sunt cele cu animale, flori, aştrii, basmele care privesc misterele omului (viaţa sub apă, sub pământ), cele închinate culorilor, gusturilor, aromelor, fructelor, chiar şi originii pentru că originea şi începutul pot fi tratate ca un basm (de exemplu, viaţa albinelor şi fabricarea mierii).
După cum spuneam, în zilele noastre, literatura a început să fie bombardată de o multitudine de scrieri fantastice, atât SF, cât şi fantasy, iar literatura soft pentru copii (basmele clasice) a căpătat un loc secund. Acum, autori ca J.K Rowling, J.R.R Tolkien sau George R.R Martin sunt pe primele locuri în vânzările librăriilor, genul fantasy fiind pe gustul tuturor, în special pe cel al copiilor şi adolescenţilor hipnotizaţi de noile „reţete” ale desenelor animate ce au în centru violenţa, uitând de basmele clasice, mărturie a unei copilării din epocile trecute. Totuşi, genul fantasy de astăzi este diferit de SF-ul romanelor lui Asimov, realizându-se astfel o trecere de la tipurile greoaie, violente ale literaturii pentru copii la cele care reamintesc de basmele de odinioară, reiterând mituri şi motive clasice. Genul science-fiction vine cu idei remarcabile, dar acestea sunt greu vandabile, pentru că neliniştesc şi solicită efort de gândire individual, aşa încât a fost împins uşor spre periferie. Fantasy-ul, însă, a ajuns să fie previzibil, a eliminat ideile noi şi poate fi vândut ca produs de serie, iar succesul său este mare. Structura scrierilor fantasy este diferită de cea a textelor science-fiction, dar se revendică din ea.
Succesul genului fantasy corespunde unei nevoi de povestire, destul de reprimată în ultima vreme, o povestire care a dispărut în mare măsură din literatura experimentală şi postmodernă, care este înlocuită cu poveştile adevărate, de tipul „reality show” sau, pur şi simplu, de ştiri, şi alimentată doar de telenovele şi alte forme de literatură care le imită. Desprinse din genul SF, romanele fantasy au astăzi mai mulţi fani decât orice alt gen de literatură, iar fenomenul se bazează în mare măsură şi pe ecranizări.
Numărul de cititori de fantasy creşte şi pentru că interesul lor este o formă a fugii de realitate, realitate din ce în ce mai brutală – mişcări violente, grupări teroriste, revolte anticomuniste, căderi de guvern, prăbuşirea Zidului Berlinului, fărâmiţarea URSS, terorismul global şi combaterea lui. Nu doar copiii, ci chiar şi adulţii încep să caute din ce în ce mai mult genul acesta de literatură. Cei care preferă zona fantasy caută câte o speranţă, câte o portiţă pentru a se refugia, pe care o găsesc şi în „Stăpânul inelelor”, şi în „Harry Potter”, şi în „Cronicile din Narnia”. În plus, societatea s-a schimbat din ce în ce mai mult, însă în sens negativ, căutându-se informaţii senzaţionale, excentrice unde evenimentul cu un caracter şocant primează. De asemenea, lumea este într-o continuă mişcare, fugă, mai bine zis, luptându-se pentru a supravieţui şi pentru a-şi duce existenţa de pe o zi pe alta, uitând să trăiască într-adevăr viaţa, să se bucure de ceea ce este frumos, de simplitatea lucrurilor.
Totuşi, dorinţa de poveste a rămas constantă, dar acum, mai mult ca oricând, e semnul nevoii de refugiu. Ţinuturi fantastice, vrăjitori, personaje din alte lumi, baghete magice, călătorii în timp, realităţi paralele, toate trebuie regăsite şi cuprinse într-o literatură a poveştilor. Avem nevoie de poveste pentru că lumea poveştilor ne permite să fim liberi, e o lume fără graniţe şi lucruri impuse, un teritoriu unde totul este posibil şi unde, contrar realităţii dure, binele învinge mereu răul. Pe de altă parte, latura jucăuşă a fiecăruia dintre noi iese la iveală antrenând imaginaţia, fantezia şi bucuria copilului interior, ignorat de obicei. Literatura pentru copii ne permite să fim fericiţi atunci când, prin filele de poveste pe care le parcurgem, ne amintim că au existat vremuri când eram noi înşine, nişte copii frumoşi, nu nişte adulţi ce se supun regulilor, devenind fiinţe stricte, limitate şi neputincioase şi care aleargă înnebunite în fiecare zi.
Povestea are un potenţial tămăduitor şi oferă iluzia că putem trăi, fie şi pentru puţin timp, într-o lume pe care copilăria noastră o zugrăvise, dar pe care am făcut mari eforturi să o uităm, transportându-ne într-un tărâm al binelui, în care vrăjile pot spulbera orice rău, în care magia, dreptatea şi onoarea există, iar bunătatea, corectitudinea, inteligenţa şi munca sunt întotdeauna apreciate şi răsplătite la adevărata lor valoare.
Literatura pentru copii trebuie să fie integrată pe o scară de valori, ea reprezentând o artă a cuvântului cu valenţe educative şi fiind capabilă să împlinească plăcerea estetică. Basmele şi poveştile trebuie integrate cu grijă în educaţia copilului, dar ele nu trebuie uitate nicicând pentru că, aşa cum spunea C.S. Lewis, „Într-o zi, vei îndeajuns de bătrân astfel încât să începi din nou să citeşti basme”.