Se spune că pentru a te dezvolta frumos pe plan personal şi spiritual este bine ca măcar o dată pe an să mergi într-un loc nou. Astfel, vei descoperi lucruri nebănuite şi vei capta din energia acelui loc, la întoarcerea acasă căpătând o înfăţişare nouă şi plină de zel. Mulţi dintre noi îşi doresc să călătorească şi să viziteze cât mai multe locuri posibil. Unii reuşesc acest lucru mai devreme, alţii mai târziu, dar pentru toţi vine acel moment în care au ocazia de a intra în tărâmuri necunoscute şi de a le explora conţinutul. Francis Bacon spunea că a călători este pentru cei tineri o parte a educaţiei, iar pentru cei mai vârstnici o parte a experienţei, concluzia fiind aceea că fiecare are de câştigat în momentul în care intră în lungul periplu al unei astfel de experienţe.
Iată că şi pentru mine, la începutul toamnei acestui an, s-a ivit ocazia specială de a pleca pentru câteva zile într-una dintre marile metropole ale acestei lumi, Londra. Deşi nu am stat foarte mult timp pe tărâmuri englezeşti (doar cinci zile), am reuşit să vizitez principalele atracţii turistice cu gândul că în viitorul apropiat cu siguranţă mă voi întoarce pentru a continua acest periplu. La mijlocul lunii septembrie 2013 mi-am luat zborul peste mări şi ţări, îndeplinindu-mi astfel unul dintre visele de mult dorite şi punând piciorul pe pământ englezesc. Am respirat şi m-am hrănit timp de cinci zile cu aer, energie şi vibraţii londoneze, încărcându-mi bateriile până la următoarea excursie şi simţindu-mă împlinită din toate punctele de vedere. Cum mă aşteptam, această experienţă s-a dovedit a fi una memorabilă şi unică, încă de când m-am urcat în avion simţind fiorii plăcuţi pe care ţi-i poate aduce o călătorie în ţări străine, dar mai ales o călătorie în Anglia.
Londra este minunată, magnifică şi străluceşte precum o comoară în străfundurile cele mai întunecate ale pământului, chiar şi atunci când plouă. Oricum, ploaia face parte din peisajul englezesc aşa că o excursie fără ploaie în această ţară poate părea un lucru ciudat. De-a lungul celor cinci zile am reuşit să iau la pas străzile şi străduţele englezeşti, vizitând o mulţime de puncte de atracţie, ajungând ca la finele fiecărei zile să fiu nu doar obosită, dar mai ales mulţumită şi împăcată că mi-am atins scopul vizitei. Printre principalele obiective pe care le-am vizitat de-a lungul celor cinci zile se numără: Trafalgar Square, Picadilly Circus, Palatul Buckingham, Green Park, London Eye, British Museum, Victoria and Albert Museum, Muzeul de Istorie Naturală, Hyde Park, Kensington Gardens, statuia lui Peter Pan, London Bridge, Tower Bridge, Turnul Londrei, Big Ben, Palatul Parlamentului. Bineînţeles că orice capitală care se respectă deţine o suită de magazine pe care le regăseşti la tot pasul. Printre cele mai importante cărora le-am călcat pragul se numără faimosul Harrods, magazinul Hamleys care de Crăciun devine un adevărat paradis al jucăriilor pe pământ, piaţa de antichităţi Covent Garden, locul în care comerţul se îmbină cu divertismentul şi arta, dar şi faimoasa stradă plină de buticuri şi prăvălii foarte şic, Oxford Street. Muzeele pe care am ales să le vizitez în mica escapadă londoneză sunt doar cele unde nu se percepe o taxă de intrare şi pot spune că nu sunt puţine la număr, reprezentând puncte de interes pentru o mulţime de turişti, locul în care arta, cultura, esteticul, dar şi interactivitatea sunt la ele acasă.
Pe lângă obiectivele turistice pe care orice străin vrea să le vadă, alte elemente pe care le regăseşti în pachetul londonez sunt veveriţele. În fiecare parc şi spaţiu verde din acest oraş superb întâlneşti o mulţime de vietăţi roşcate şi stufoase care te fixează cu privirea lor vie şi jucăuşă. Veveriţele englezeşti încântă privirile trecătorilor prin mişcările lor vioaie, reprezentând atracţia turiştilor din toate colţurile lumii care le fotografiază la orice pas, de parcă ar fi mici vedete în acţiune.
În ceea ce priveşte gradul de civilizaţie al acestei capitale, pot afirma pe deplin că este de calitate superioară, întrecând cu mult aşteptările mele. Chiar dacă Londra reprezintă un mix de culturi şi naţionalităţi, bunul simţ se regăseşte pretutindeni, de la salutul şi zâmbetul vânzătorilor din magazine, la scuzele de rigoare în momentul în care, din greşeală, atingi sau te loveşti de cineva pe stradă sau în metrou – clasicul, dar şi binevenitul „Sorry”. Chiar şi maşinile sunt politicoase, oprindu-se la câţiva centimetri distanţă de tine pentru a-ţi face loc pe trecerea de pietoni.
În încheiere pot spune că Londra, cu tot bagajul său material şi spiritual – cochetele autobuze roşii etajate, taxiurile ce par aduse din vremuri imemoriale, verdeaţa de smarald a parcurilor, magazinele elegante, monumentele, muzeele şi obiectivele impunătoare, casele cu arhitecturi specific englezeşti, vietăţile mici şi stufoase, creuzetul de culturi şi naţii, atmosfera sublimă englezească, picăturile reci şi catifelate de ploaie – este un punct valoros de pe harta lumii care merită vizitat în orice anotimp pentru că întotdeauna stârneşte emoţii şi trăiri nebănuite. Aşa cum spunea Samuel Johnson, „când cineva s-a săturat de Londra, înseamnă că s-a săturat de viaţă”, de aceea îndemnul meu este să încercaţi ca măcar o dată în viaţă să ajungeţi în acest ţinut pentru că sigur veţi simţi că v-aţi născut a doua oară. Eu asta am simţit, am renăscut în plină toamnă.